Acvariul din Barcelona sau cum mi-am schimbat ideile despre viață

Week-end-ul ce abia s-a terminat am fost la Barcelona și, chiar dacă poate vă uimesc, țin să vă spun că cele mai faine momente au fost cele petrecute la acvariul de acolo.

În scurta și singura mea vacanță din vara aceasta nu am fost singură, deși inițial așa mi-am propus, ci cu o bună prietenă care, deși în trecut mi-a fost iubită, mi-a demonstrat de nenumărate ori că prietenia noastră este mai presus de orice altceva. Revenind însă la acvariul de care vă spuneam la început: mi-a plăcut pentru că am trăit un sentiment de teamă pe care nu l-am mai avut de ceva timp și am avut parte de o adrenalină pe care uitasem că o pot simți cu adevărat în fiecare picătură de sânge ce-mi curge în tot corpul. Spre deosebire de muzee, monumente și alte parcuri pe care le-am vizitat doar pentru faptul că nu puteam scăpa de prietena mea care voia să facă poze peste tot și stătea mereu cu o hartă turistică a Barcelonei în mână pe care bifa ce am văzut, acvariul e o atracție pe cât de interesantă, pe atât de erotică! Diversitate! Cred că ăsta este cuvântul cheie și atunci când am trecut prin tunelul de sticlă, iar pe de o parte și de alta erau numai rechini ce se uitau la noi ca și cum am fi gustarea lor de prânz, unii mai înfricoșători decât alții, atunci îți dai seama cu adevărat cât de important este să-ți placă viața pe care o ai și să o trăiești din plin. Cred că acesta este și motivul pentru care acvariul din Barcelona mi s-a părut un loc plin de erotism. Senzația de frică pe care o ai în toți porii, înconjurată fiind de rechini, văzându-le colții mari, sau imaginea că toată sticla se poate sparge într-o secundă și te-ai putea trezi în apă.

Cât despre prietena mea, ea a preferat muzeele și alte obiective turistice banale. Odată cu city break-ul la Viena am redevenit iubite… probabil datorită sentimentelor care m-au încercat în acvariu sau poate datorită faptului că m-am simțit singură în ultimul timp… cine știe… poate în viitor o să am cum să-mi împlinesc și visul de a fi dezbrăcată în tunelul acvariului din Barcelona!

Comentarii

bine ai revenit Leila asteptam pozeeeeeeeeee

postat de sarpe2011 pe 13.09.11 la 9:48 am

Bine ai revenit. De ceva vreme am descoperit blogul tau si aproape l-am “rasfoit” tot. Chiar aveam in plan sa iti scriu sa te intreb de ce nu mai postezi nimic. Ma bucur ca ai revenit.

Am fost si eu la Barcelona vara asta dar din pacate nu am avut timp sa mergem la acvariu, poate data urmatoare.

postat de johnny pe 13.09.11 la 12:10 pm

in sfarsit…… you were missed, you know… 🙂

postat de Ionut Tudor pe 14.09.11 la 12:14 am

Adevarul e ca ma fascineaza ce scrii dar eram trist si vesel ca de un timp nu ai mai postat

bine ai revenit

postat de Cse pe 19.09.11 la 7:19 pm

Hi all

Imi cer mii de scuze pentru “tacerea” mea insa am o vara mai agitata care a culminat cu problema legat de hosting care nu-mi permite sa mai postez galerii foto. Baiatu’ care ma ajuta cu partea tehnica imi spune ca serverul impartit cu altii la Dreamhost nu mai tine si de aceea am probleme. Sunt in cautarea unei solutii si sper ca in curand sa pot relua postarea de galerii.

Va multumesc pentru cuvintele frumoase si promit sa revin “on line” cat mai curand.

Va pup pe toti

postat de Leila pe 19.09.11 la 7:43 pm

Cred ca te-as putea ajuta in legatura cu hosting-ul… Daca te intereseaza cauta-ma pe email.

postat de Andrei pe 29.09.11 la 11:30 pm

@Andrei

Multumesc mult Andrei! Se pare ca pt mom problema s-a rezolvat. Daca vor mai aparea probleme, esti primul la care apelez.

te pup!

postat de Leila pe 01.10.11 la 10:35 am

Mi-am reinstalat windowsul si vad numa galaeriile vechi..

postat de Dani pe 10.10.11 la 11:38 am

@Dani

deci, s-a rezolvat problema?

postat de Leila pe 17.10.11 la 7:09 pm

Nu..

postat de Dani pe 19.10.11 la 10:18 am

Trebuie sa mai adaug ca am momente cand le vad si momente cand nu. Am windows XP

postat de Dani pe 19.10.11 la 10:20 am

Bine ai revenit! Am dus dorul felului tau de a privi femeile si experientele…

postat de Corneliu pe 29.10.11 la 8:05 pm

Cred ca sunt probleme, cel putin eu nu mai vad pictorialele dupa data de 16.0ct.2011 si asta numai dupa ce selectez categoria erotic. Daca exista vreo alta cale, sau pictoriale noi sunt puse la o calta categorie, as vrea sa o aflu.

postat de ionescu aurelian pe 12.11.11 la 8:54 am

Hey Leila,dar de ce nu pui si cateva poze cu tine,daca chiar te fascineaza atat de mult trupul fetelor si iti face placere ca noi sa le urmarim,atunci fa-ne placerea sa te urmarim si pe tine,de ce nu.

postat de Ionut pe 11.03.12 la 12:45 am

Lasa un comentariu

(P) City Break - Obiective turistice - Atractii turistice - Harta turistica - Ghid turistic (P)